Pe urmele unui canibal - Christofor Black



Nu mai citisem de mult timp un roman politist, asa ca, zilele astea, m-am delectat cu unul.

Romanul a avut o actiune alerta, chiar am avut senzatia ca ma uit la un thriller.

"Dintosul", un criminal in serie care isi ucide victimele cu dintii (de unde si porecla), evadeaza din inchisoarea de maxima securitate unde este inchis, doar pentru a se razbuna pe detectivul care l-a inchis, batranul Mark.

Il omoara pe prietenul lui Mark si il anunta, prin biletele, ca "va muri pe rand". Mark incepe ancheta si porneste pe urmele Dintosului, impreuna cu partenerul sau, Franck, un Don Juan veritabil.

Imediat ce si nepoata lui Mark este rapita, treburile se precipita si se transforma intr-o vanatoare in care nu se stie cine este vanator si cine vanat.

Ajungand in Italia, cei doi il gasesc pe Dintos, doar pentru a-l pierde din nou, impreuna cu noua lor partenera, frumoasa Ornella.

Vor ajunge la timp sa o salveze pe frumoasa italianca sau si ea va fi una din multele victime ale Dintosului?

Chiar daca e plina de suspans, cartea e si amuzanta, datorita lui Franck si pasiunii lui pentru sexul frumos. Replicile lui mai sterg din dramatismul situatiei si citesti mai relaxat.


Etichete: , , , ,