miercuri, 30 septembrie 2015

Copiii paznicilor de elefanti - Peter Hoeg




"Am gasit o iesire din inchisoare, o usa care se deschide spre libertate; scriu asta ca sa ti-o arat."

Tocmai am terminat de citit Copiii paznicilor de elefanti, de la Editura Univers.

Fiecare avem Elefantul nostru, pe care il pazim cu sfintenie, deoarece nu stim cum sa il scoatem din viata noastra. In aceasta carte, Elefantii sunt problemele pe care le ducem cu noi, mai mari sau mai mici, intrebarile fara raspuns, nelinistile, framantarile launtrice.

Cartea este povestita din perspectiva lui Peter, un baiat de 14 ani, care incearca sa se maturizeze mai repede decat ar trebui, ducand in spate problemele parintilor lui. Cand acestia dispar, impreuna cu sora sa, Tilte si cu fratele sau, Hans, trebuie sa faca fata problemelor ramase in urma.

Afla ca parintii lor sunt implicati in afaceri mult prea dubioase pentru un preot si o organista la biserica si pleaca pe urmele lor, sperand sa ii poata opri de la a face o greseala.

Lucrurile se complica, deoarece si ei sunt urmariti, la randul lor, de alte persoane. Au parte de o adevarata aventura (poate chiar nu prea realista, pe ici pe colo) si totul este relatat cu umorul si ironia pe care le poate avea un copil de 14 ani.

Cartea vorbeste de spiritualitate, de fericire, de singuratate, dar totul este tratat cu un optimism convins, de catre Peter.

Sora sa, Tilte, pare un personaj mult prea matur pentru varsta ei, care poate juca pe degete orice adult vrea. Mi s-a parut putin neverosimila, in comparatie cu Peter. Contrastul dintre ei a fost destul de mare.

Cartea e scrisa intr-un stil destul de lejer, potrivit varstei naratorului, exceptand unele pasaje, in care filozofia despre viata a personajelor m-a depasit putin. Oricum, e o carte interesanta.

"Atunci am observat ca se mai afla un oaspete de fata si cineva s-a asezat in spatele meu. Am simtit lucrul acesta atat de viu, incat m-am intors, dar nu era nimeni si mi-am dat seama ca era singuratatea."

O puteti achizitiona de aici.


sâmbătă, 26 septembrie 2015

Parfumul iubirii - Cristina Caboni




       „Parfumul este calea. S-o strabati inseamna sa-ti gasesti propriul tau suflet.“


Sa fii parfumier nu inseamna doar sa stii sa amesteci niste esente. Sa fii parfumier inseamna sa cunosti oamenii, sa stii sa transformi sentimentele si dorintele in mirosuri, sa scoti la iveala adevaratul caracter si dorintele ascunse ale cuiva, doar prin parfumul pe care il poarta.

Elena Rossini face parte dintr-o familie de parfumiere celebre, cu o vocatie ce se transmite din mama in fiica.

Lasata in grija bunicii, deoarece sotul mamei sale nu o putea suporta, Elena ajunge sa creasca printre parfumuri si sa invete toate tainele ascunse ale acestora. O perioada, ajunge sa le respinga din viata ei, considerandu-le vinovate pentru tot ce i s-a intamplat, pentru ca a fost parasita de mama.

Dupa ce logodnicul o inseala, Elena hotaraste sa o ia de la capat la Paris, unde se afla prietena ei, Monie. Se angajeaza la o parfumerie celebra, hotarata  sa lase trecutul in urma si sa aiba succes.

Il cunoaste pe Cail si intre ei se infiripa o atractie imprevizibila, fara voia niciunuia. Toate par sa mearga bine, insa afla ca este insarcinata cu Matteo. Decide sa pastreze copilul si lucrurile se complica intre ea si Cail.

Amandoi prefera sa pastreze anumite limite ale relatiei, asteptand ca mai intai sa se nasca bebelusul, pentru a vedea apoi daca sunt compatibili sau nu.

Dupa un incident neplacut, demisioneaza si isi face propria parfumerie, unde creeaza pentru suflet, pentru fiecare persoana in parte. In acelasi timp, da de capat unui vechi mister de familie, afland formula "Parfumului Perfect" al strabunicii ei.


Insa nu toate sunt asa perfecte cum par si problemele apar din nou in Paradis. Cum va face fata Elena si ce se va intampla cu relatia celor doi, aflati citind cartea. :)


Parfumul iubirii este o carte cu o sensibilitate aparte, un periplu prin lumea parfumurilor, a simturilor, a iubirii. Mi-a adus aminte de Colectionara de parfumuri interzise. Desi nu sunt foarte multe asemanari intre ele, amandoua trateaza acelasi subiect si iti induc o stare de bine.

Cartea e aparuta la Editura Nemira si o puteti achizitiona de aici.

marți, 22 septembrie 2015

Castigatori concurs in colaborare cu Editura Diamant




A venit momentul sa vedem ce copilasi se vor bucura de cadourile de la Editura Diamant.

Cei 10 castigatori au castigat cate 2 puzzle-uri pentru copii, in urma participarii la concursul care s-a incheiat ieri.

Va multumesc pentru participare si astept datele castigatorilor pana la sfarsitul lunii septembrie. Premiile le voi trimite dupa ce primesc datele de la toti castigatorii, prin posta.

Imi puteti trimite datele printr-un mesaj privat, pe pagina de Facebook.

Dupa ce primiti premiile, voi face un album cu micutii castigatori, deci am rugamintea sa imi trimiteti fotografii cu copilul si premiul.

Si sa ca nu mai lungim vorba, cei 10 castigatori sunt:


1. Iulia Bercaru
2. Didi Grigorici
3. Ema Georgiana
4. Diana Dii
5. Typhoon Ciel
6. Bonnye Katherine
7. Crasmaru Mirela
8. Iuliana Tudorache
9. Anca Ciochina
10. Popescu Ionela Mihaela

                                                          FELICITARI!!!!!!!!!!!!!

Cea mai asteptata carte a momentului - GREY


Stiu ca foarte multe persoane au citit trilogia "Cincizeci de umbre ale lui Grey" (inclusiv eu). Cei de la Diverta au o super veste pentru fanii lui Grey, povestea spusa din perspectiva personajului masculin.

Puteti afla mai multe detalii din anuntul cel de la Diverta.

Eu va urez lectura placuta!

"Cu entuziasm te anunțăm de apariția unui nou bestseller marca Fifty Shades of Grey – Grey, 
povestea trăită de Anastasia și Christian din perspectiva personajului masculin!

Poți comanda cartea de aici: http://bit.ly/1NGTTd2

Cu peste 125 de milioane de copii vândute de la apariția primului volum, și o ecranizare, deși 
controversată, cu vânzări de peste 500 de milioane de dolari, autoarea E.L. James a hotărât să 
satisfacă una dintre cele mai mari dorințe ale fanilor seriei – reluarea poveștii de dragoste a celor doi din perspectiva lui Christian.

Cu un stil mai întunecat și mult mai serios, adaptat la personalitatea miliardarului, Grey a fost vândut în peste 1 milion de exemplare în prima săptămână de lansare a volumului în limba engleză, iar la sfârșitul lunii va fi disponibil și în limba română!

Vrei să fii primul care citește noua carte a seriei? Precomandă Grey de la Diverta și primești 15% 
reducere și transport gratuit! Volumul îți va fi livrat pe 30 septembrie!

Precomandă cartea aici:http://bit.ly/1NGTTd2"

duminică, 20 septembrie 2015

Plopii din Berlin - Anne B. Ragde



Aparuta la Editura Univers, Plopii din Berlin este prima parte a  trilogiei familiei Neshov.

Este o cronica a unei familii ciudate, atipice, dezbinate. O familie doar cu numele, care se regaseste intr-un moment dureros, intr-un moment al mortii.

Cand Anna Neshov face un atat cerebral, la cei 80 de ani ai sai, fiii si nepoata acesteia se reunesc sa o vada pentru ultima oara.

Povestea este spusa din perspectiva a patru persoane: cei trei fii ai Annei si nepoata acesteia.

La cei 56 de ani, Tor este fermier, singurul care a ramas la ferma familiei. El a condus gospodaria, alaturi de mama sa. Iubitor de animale, universul sau este nu mai departe de grajdul sau cu porci si traieste intr-o saracie si o mizerie de nedescris. El este cel mai afectat de moartea iminenta a mamei, fiind singurul apropiat de ea.

Margido are 52 de ani si are o firma de pompe funebre. Nu are viata personala, nu a fost niciodata cu o femeie, este inconjurat doar de moarte si morti. Nu a mai fost la ferma de 7 ani, din motive bine stiute doar de el si mama lui, motive care vor fi dezvaluite odata cu moartea acesteia.

Plecat de 20 de ani din Norvegia, Erlend este rusinea familiei. La cei 40 de ani ai sai, traieste in Danemarca, alaturi de un barbat (Krumme), o viata de lux. A lasat in urma familia care nu l-a putut accepta asa cum este, stergandu-si din minte existenta lor.

Torrun este fiica lui Tor, in varsta de 37 de ani. Necasatorita, asistenta la un clinica pentru animale, nu isi cunoaste familia din partea tatalui. Pe Tor l-a vazut o singura data, pana in ziua in care o suna sa vina sa vada o bunica pe moarte, din cauza careia mama sa a fost alungata de la ferma, insarcinata fiind.

Tatal celor 3 si sotul Annei e inca in viata, dar e tratat ca si cum nu ar exista, ca o prezenta incomoda, fiind dispretuit toata viata de Anna si de copii, la randul lor.

Singurul pe care l-au iubit a fost bunicul Tallak, care a avut o influenta mai mare decat si-au imaginat asupra lor.

Moartea Annei ii reuneste, dar asta nu ii va invata cum sa se comporte ca o familie. Vor fi dezvaluite secrete adanc ingropate, care le vor schimba viata tuturor. Mama lor nu a fost femeia pe care au crezut ca o cunosc si ei nu vor mai fi oamenii care au fost pana acum.

Scriitoarea nu s-a ferit de teme mai sensibile, care socheaza. Moartea, homosexualitatea, saracia, vietile cladite pe minciuni.... toate sunt prezente in aceasta carte.

Daca v-am starnit curiozitatea, puteti achizitiona cartea de aici.

Cartea este volumul 1 din Seria Familiei Neshov.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Cei 100 - Kass Morgan





Am citit pareri contradictorii despre Cei 100, aparuta la Editura Nemira. Multi dintre cei care au vazut intai serialul, au spus ca a fost mai bun decat cartea. Eu intotdeauna prefer sa citesc intai cartea, apoi sa ma uit la serial (care, de cele mai multe ori, nu se ridica la asteptarile mele).

Asa ca nu am vazut serialul, dar despre carte pot spune ca mi-a placut. A fost o lectura usoara, relaxanta, care nu iti da batai de cap. Subiectul m-a intrigat si as fi vrut sa fie si mai dezvoltat (sper sa fie in urmatoarele volume, pe care le voi citi cu siguranta).

Dupa un razboi nuclear care a devastat intreaga lume, supravietuitorii locuiesc pe o nava spatiala, fiind impartiti in trei colonii (Phoenix, Walden si Arcadia). Toti respecta insa aceeasi doctrina, cu pretul vietii atunci cand este incalcata.

Pentru ca resursele sunt limitate si nava incepe sa piarda oxigen, oricine incalca legea, este executat fara mila, indiferent de motivul pentru care a gresit.

Pentru a testa daca Pamantul este inca radioactiv sau poate fi din nou locuit, Cancelarul hotaraste sa trimita 100 de tineri delicventi pe Pamant, pentru a repopula planeta. Cei 100 oricum urmau sa moara, asa ca nu era nici o pierdere daca o faceau pe nava sau pe Pamant.

Inarmati cu provizii foarte putine (semn ca nimeni nu se gandea ca vor reusi) si cu bratari de monitorizare, tinerii sunt trimisi spre necunoscut, spre un loc in care nimeni nu a mai locuit de 300 de ani, in care trebuie sa se descurce cum pot, fara nicio pregatire in prealabil.

Romanul urmareste mai mult viata a 4 dintre tineri, aratandu-ne atat motivele pentru care au fost condamnati, cat si evolutia lor pe Pamant. Se pune mult accentul pe relatiile romantice, pe trairile si dezamagirile fiecaruia dintre ei. Mi-ar fi placut sa fie putin mai bine dezvoltate personalitatile lor, dar vor mai fi doua volume pentru asta. :)

Clarke este condamnata pentru inalta tradare si este bantuita de moartea recenta a parintilor ei.

Wells este fiul Cancelarului, care face tot posibilul pentru a fi condamnat, doar pentru a veni pe Pamant pentru Clarke, fata pe care o iubeste.

Bellamy nu este condamnat, insa il impusca pe Cancelar doar pentru a intra pe nava, unde este si sora sa, Octavia.

Glass reuseste sa evadeze si sa se intoarca la Luke, baiatul pe care il iubeste.

Va fi Pamantul un loc prielnic oamenilor, dupa atata timp? Cum se vor descurca Cei 100 in Salbaticie si ce se va intampla in continuare cu omenirea si asa in scadere, veti afla citind cartea.

Daca sunteti curiosi, puteti achizitiona cartea de aici, sau puteti participa la concursul meu, unde premiul este un exemplar din Cei 100, oferit de Editura Nemira.

Cartea este primul volum din Seria Cei 100, formata din 3 volume.

luni, 14 septembrie 2015

Malad - Alexandru Voicescu



Am primit cartea pentru recenzie, de la autor, Alexandru Voicescu, caruia ii multumesc.

Descriere

"În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţea cosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.

În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă."


Parerea mea

Romanul este situat intre realitate si mit, intre stiinta si necunoscut, intre obiectiv si subiectiv.

Andrei se simte atras de Ioana Duna, in timpul unei prezentari la compania W., la care lucreaza. Dar cand ea dispare misterios, el porneste in cautarea ei, avand astfel parte de niste experiente pe care nu si le putea imagina, mai presus de stiinta si de intelegere, mai presus de ratiune.

Dupa ce lesina, intr-un teatru macabru, in timp ce o cauta pe Ioana, are parte de noi experiente, din ce in ce mai ciudate. Se trezeste 10 zile mai tarziu, in spital, fiind acuzat de uciderea Ioanei.

Eliza il ajuta sa fuga de politie si sa inteleaga ca e altfel decat ceilalti oameni normali, ca e "un dezastru genetic". Afla ca este capabil sa faca multe lucruri pe care pana acum nici nu si le putea imagina, si, impreuna cu Eliza, porneste spre o noua viata.

Romanul este ciudat, dar nu in sensul rau, ci diferit. Trebuie sa fii deschis la minte pentru a putea percepe realitatea din Malad si, chiar si asa, iti pui intrebari dupa ce inchizi cartea, nu stii ce sa crezi.

Sfarsitul e abrupt, lasand cititorul sa isi imagineze continuarea.

Puteti achizitona cartea de aici.

Cartea a fost publicata la Editura Herg Bernet.


duminică, 13 septembrie 2015

Concurs nou - Castiga cartea "Cei 100", de la Editura Nemira INCHEIAT



UPDATE Castigatorul il gasiti aici.

Pam, pam....A sosit noul concurs. :)

Stiu ca multi dintre voi ati asteptat acest concurs, al carei sponsor este Editura Nemira. Premiul este "Cei 100", carte pe care si eu abia astept sa o citesc.

Ce trebuie sa faceti?

Sa imi spuneti, intr-un comentariu la aceasta postare, care este cartea voastra preferata de la Editura Nemira (daca nu ati citit nimic pana acum, ce carte v-ar placea sa cititi.).

Fiecare share (Fb, Google) e o sansa in plus. Puteti daca cate share-uri vreti. :)

Fiecare prieten care da like paginii de facebook Portia de Citit, la recomandarea voastra, va aduce o sansa in plus.

Pentru a le putea contoriza, trebuie sa reveniti cu un comentariu cu linkurile de share si cu numele prietenilor care au dat like.

Concursul dureaza pana pe 13.10.2015, urmand sa aleg castigatorul pe data de 14.10.2015.

Multa bafta! Nu uitati sa va anuntati si prietenii, pentru cat mai multe sanse. :)


Pazitoarea tainei - Kate Morton




Pazitoarea tainei e primul roman scris de Kate Morton, citit de mine. Multumesc, Diverta, pentru ocazia de a citi o carte frumoasa!

Nici nu stiu cu ce sa incep, pentru ca m-a dat pe spate cartea. Am citit-o cu mare drag, m-am straduit sa ii dezleg misterele si la sfarsit am ramas ca la dentist, cand toate ideile mi s-au dat peste cap. Nici intr-o mie de ani nu mi-ar fi trecut prin cap care este adevarata taina a cartii.

Laurel, cea mai mare dintre copiii lui Dorothy Nicolson, asista, la 16 ani, la o crima pe care o comite mama sa. Incidentul este dat uitarii multi ani, pana cand, pe patul de moarte, Dorothy incepe sa incurce oamenii si evenimentele si curiozitatea lui Laurel o face sa incerce sa dezlege tainele trecutului.

Cine a fost Dorothy inainte de a fi mama lor si ce a determinat-o sa ia viata cuiva? Ce mistere intunecate ii tulbura acum viata, pe ultima suta de metri?

Naratiunea romanului este in timpuri diferite, atat in prezent, cat si in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand tanara de 19 ani, care isi pierde intreaga familie, este nevoita sa se descurce in viata si sa ia decizii, uneori mai putin corecte.

Cu cat patrunde mai adanc in trecut, Laurel descopera ca mama sa a fost o cu totul alta persoana, de care ei nu au habar, pe care nu o cunosc. Viata pe care a avut-o inainte nu are nimic de-a face cu persoana blanda si iubitoare pe care o stiu ei si greselile se pare ca o urmaresc acum, in ultimele zile ale vietii ei.

Vivien si Jimmy sunt printre persoanele marcante ale trecutului si Laurel se chinuie sa gaseasca legaturile, sa vada exact ce s-a intamplat in trecut.

Dar, oare ii va placea rezultatul cautarilor ei sau o va face sa isi schimbe parerea despre femeia care i-a crescut cu dragoste neconditionata?

Daca vreti o carte care sa va tina cu sufletul la gura, va recomand sa cititi Pazitoarea tainei. Este o combinatie de istorie, suspans, drama, dragoste, care va va face sa nu doriti sa se termine cartea, pentru a mai putea continua aventura. Va pune pe ganduri, va face sa incercati sa gasiti taina, dar veti fi total luati prin surprindere de final, care da totul peste cap.

Cu siguranta voi mai citi carti scrise de Kate Morton. :)


miercuri, 9 septembrie 2015

La final apare dragostea - Mary Balogh



Era cazul sa continui povestea celor din familia Huxtable. Daca in "Primul pas: Casatoria", am luat parte la povestea Vanessei si in "Al doilea pas: Seductia", la cea a lui Kate, acum a venit randul lui Margaret, sora cea mare.

Pana acum, mi-a placut cel mai mult din serie aceasta carte. Povestea lui Maggie si a lui Duncan, ducele de Pennethorne a fost una atipica, inceputa din nimic, dar totusi frumoasa.

Duncan este unul dintre cei mai mari libertini ai Angliei. In urma cu 5 ani, si-a parasit viitoarea sotie in fata altarului, pentru a fugi cu sotia fratelui acesteia. Scandalul pe care l-a lasat in urma a fost unul urias, fiind respins din intreaga societate.

La 4 luni dupa ce Laura moare, el se trezeste in postura de a nu ii putea oferi un camin normal lui Toby, fiului sau ilegitim, deoarece bunicul sau ii retrage toate veniturile si drepturile asupra mostenirii, daca nu se casatoreste pana la cea de-a 80-a aniversare a lui, adica in 2 saptamani.

Disperarea il face sa actioneze fara sa gandeasca prea mult, cerand-o in casatorie pe prima femeie de care se ciocneste, accidental, femeie care se nimereste a fi Margaret Huxtable.

Insa, ce o determina pe ea sa accepte? Sa fie teama ca va ramane pe veci fata batrana, la cei 30 de ani ai sai? Sa fie suferinta dupa fostul sau iubit, Crispin, care a dezamagit-o de prea multe ori? Sa fie rusinea fata de contele de Alingham, pe care planuia (in sfarsit) sa il accepte de sot, dupa cativa ani de incercari...dar care intre timp s-a logodit cu altcineva?

Astfel, fata mereu respectabila si de o corectitudine extraordinara se trezeste logodita peste noapte cu unul dintre cei mai notorii crai ai Angliei, atragand toata aceasta notorietate negativa si asupra ei.

Este oare posibil ca, intr-o astel de casatorie, sa apara dragostea?

Mi-a placut mult sinceritatea celor doi, modul lor direct de a spune ce gandesc si felul in care au incercat sa faca din casatoria lor una fericita, chiar daca s-a facut din motive nu tocmai corecte. Mi-a placut, ca la fel ca si in cartea anterioara, nu sunt ignorati nici ceilalti membri ai familiei, urmarind atat evolutia celorlalte doua cupluri, cat si cea a lui Stephen, conte de Merton.

Abia astept sa citesc si urmatoarea poveste. :)

Puteti achizitiona cartea de aici, pentru a vedea cum evolueaza relatia celor doi. :)

Cartea este al treilea volum din seria Huxtable Quintet (formata din 5 carti), aparuta la Editura Litera, in colectia Carti Romantice.


joi, 3 septembrie 2015

Quasar - Ana Manescu


"Universul a inceput cu un Bang si s-a terminat cu un sarut, ca toate marile iubiri."

A venit momentul sa va povestesc despre Quasar-ul Anei Manescu. :)

Este o colectie de povestiri scurte, abstracte, care ating cele mai sensibile subiecte: dragostea si moartea.

Povestirile nu urmeaza un fir epic, nu ofera cititorului pe tava ideea, ci il fac sa mediteze, sa gandeasca, sa isi imagineze.

"Suntem singurii care stiu ca numai iubind putem crea si distruge. Suntem singurii care stiu ca avem totul. Suntem singurii care stiu ca putem alege."

Unele din ele mi-au placut mai mult decat altele, pe unele le-am inteles mai bine, altele inca mi-au lasat in minte intrebari.

Unde incepe si se termina totul? Oare am mai trai fara iubire, sau doar am supravietui?

"- Te iubesc mereu, nu doar cand suntem fericiti. Si mi-e dor de tine si cand esti langa mine. Nu stiu cum te poti abtinesa nu te gandesti mereu la mine, pentru ca eu m-am apucat sa tin jurnale ca sa nu-ti scriu tie. Vreau sa vezi si tu cum e sa te trezesti noaptea din ora in ora, nervos fiindca m-ai tot visat si pentru ca niciodata nu ramanem impreuna. Mi-as dori sa fii si tu maniac, gelos, posesiv, obositor si foarte, foarte obosit.
- Cine poate trai asa?
- Cum ai putea altfel?"

Puteti achizitiona cartea de aici. Pe Ana o gasiti si pe Facebook, pentru a fi la curent cu ultimele noutati. :)

miercuri, 2 septembrie 2015

Biografia - Didier Desbrugeres



Aparuta la Editura Univers, Biografia este un roman distopic, despre natura umana, despre alegerile pe care le facem sau despre lucrurile pe care suntem nevoiti sa le facem, fara sa avem posibilitatea sa alegem.

Cum ar fi daca ne-am naste cu o biografie gata scrisa, cu un curs al vietii deja stabilit, in care noi sa nu avem nici un cuvant de spus, ci doar sa fim niste executanti?

In universul pe care l-am descoperit in aceasta carte, fiecare copil se naste cu o biografie deja stabilita. Mai exact, intai se naste biografia, abia apoi copilul.

Parintii au responsabilitatea de a ii asigura viitorului copil o biografie, de a ii face un viitor. Nu difera lucrurile foarte mult nici acum, cu parintii care incearca sa ia decizii in locul copiilor lor. Doar ca, in Biografia, totul e stabilit dinainte, fara drept de apel.

Parintii lui Simon nu au avut bani de un biograf bun, asa ca au fost nevoiti sa apeleze la unul mai degraba obscur, care ii face lui Simon o biografie ciudata, incompleta.

Avand toata viata sentimentul ca nu are dreptul sa isi ia propriile decizii, nemultumit mereu de viata sa, Simon este un singuratic, un neadaptat.

Odata cu intoarcerea de la scoala si cu moartea parintilor sai, in biografia sa apar paginile goale. Pus fata in fata cu libertatea de a alege, Simon descopera ca e si mai neputincios decat atunci cand era ingradit.

Va sti sa isi faca alegerile si sa fie liber cu adevarat?

Romanul te face sa iti pui intrebari asupra existentei umane, asupra libertatii de a alege. Cat de important e acest lucru, defapt? In momentul in care avem libertate, stim ce sa facem cu ea, sau suntem tot sclavii unei vieti dinainte stabilite?

Personajul a fost unul inadaptat, care s-a remarcat mai degraba prin felul sau ciudat de a fi si caruia nu i-a placut nici ingradirea, dar nici libertatea.

Puteti achizitiona romanul de aici. Abia astept sa va aud parerea. :)


marți, 1 septembrie 2015

Castigator concurs Quasar

S-a sfarsit si luna august si, odata cu ea, vara...si concursul nostru, la care puteati castiga un Quasar.

A venit momentul asteptat, cel al castigatorului.

Va multumesc pentru participare tuturor si va astept cu noi concursuri si surprize. :)





Cartea a fost castigata de Ema Georgiana (GFC Emanuela Bercaru). 

Felicitari!!!!

Astept datele tale, pana duminica, printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook.