Văduvele de joi seara - Claudia Pineiro


Trei prieteni sunt găsiți morți într-o piscină și un al patrulea este traumatizat, în spital. A fost crimă, sinucidere sau un accident nefericit? Aceasta este întrebarea care îi bântuie pe locuitorii din Altos de la Cascada, un cartier din împrejurimile orașului Buenos Aires, unde doar cei privilegiați au acces.

Totul este trăit la superlativ în La Cascada. Oamenii au case uriașe, piscine la fel, petreceri grandioase, își fac toate plăcerile, totul pentru a acoperi problemele și mai uriașe cu care se confruntă, ascunse bine de ochii lumii, sub o aparentă viață minunată.

Un fel de colțișor de rai, La Cascada este un loc în care intră doar cine poate și iese cine îndrăznește. Aparențele sunt totul, toată lumea pare să aibă viața și familia perfectă. Ascunse sub această perfecțiune se află abuzuri și violență în familie, soții înșelate, cupluri cu probleme financiare,  copii neglijați de către părinți, cupluri care nu pot avea copii, lupte pentru supremație...

Dar, nimic nu trece de zidurile cartierului, totul se rezolvă " în marea familie La Cascada".

Văduvele de joi seara " este un roman captivant ca o partidă de șah, în care fiecare mutare a unei piese precipită finalul."

Mulțumesc Editurii Univers pentru acest exemplar, oferit pentru recenzie. :)





Etichete: , , , ,