Cavalerul templier - Jan Guillou




La sfârșitul primului volum al trilogiei Cruciadelor, Drumul spre Ierusalim (recenzia aici), Arn și iubita lui, Cecilia făcuseră un păcat considerat de Biserică printre cele mai grave. Acum, când suntem obișnuiți cu atâtea libertăți, ni se pare normal și firesc să ne manifestăm iubirea. Pentru Cecilia și Arn, acest lucru le-a adus 20 de ani de penitență.

Cecilia își va petrece cei 20 de ani într-o mănăstire, iar Arn în Țara Sfântă, luptând pentru Ordinul Cavalerilor Templieri. Deși păcate mai grave i-au fost iertate, faptul că s-a iubit cu logodnica sa înainte de căsătorie i-a adus o pedeapsă cruntă lui Arn. 

Cecilia dă naștere fiului lor în mănăstire, văzându-l doar câteva minute înainte să îi fie luat pentru 20 de ani. Ura pe care i-o arată Rikissa, maica stareță, o aduce în pragul disperării și chiar al morții, de multe ori în cei 20 de ani. Bătăile crunte, umilințele, foamea sau munca fizică grea sunt însă nimic pe lângă dorul de Arn și de copilul lor. Știe însă că tot ce poate face este să aștepte și să îndure.

În capătul celălalt al lumii, Arn luptă vitejește în războiul dintre creștini și musulmani. Este un cavaler de temut, dar și un prieten adevărat și înțelept. Știe să își țină prietenii aproape și dușmanii și mai aproape. Este inteligent și războinic, o adevărată comoară printre templieri. Deși rănit în luptă, de multe ori, el trebuie să își respecte promisiunea făcută Ceciliei, de a reveni acasă, la ei.


Trăiesc în lumi diferite, duc războaie diferite, dar inimile le sunt unite pe vecie.  

Războaie, strategii, jocuri de putere, dragoste, prietenie, suferință, curaj. Este o carte căreia nu îi lipsește nimic. Este o carte care te face să vezi scenele pe care le citești, te face să simți emoțiile.

Mulțumesc, Editura Univers. Cartea este volumul 2 al Trilogiei Cruciadelor și o puteți achiziționa de aici.


Etichete: , , , , ,