vineri, 9 iunie 2017

Interviu diferit cu O. G. Arion

Despre O. G. Arion, autoarea Seriei Nemuritor (recenzia aici), am auzit cu toții. E o prezență veselă și prietenoasă și scrie tare bine. :) Haideți să aflăm mai multe despre ea!



1. Ştim multe despre tine, din celelalte interviuri, aşa că zi-mi cum crezi tu că te văd alţii. Descrie-te prin ochii prietenilor tăi!

Bună, Cătălina. Of, nu ar fi mai simplu să îi întrebi pe ei? Habar nu am. Cunoştinţele ocazionale mă percep, de cele mai multe ori, ca fiind arogantă. (Da, nu rade!). Apropiaţii, cei care reuşesc să treacă dincolo de aparenţe s-au convins că sunt o persoană deschisă, cu toleranţă zero la minciună şi fals şi care se poate bucura de lucrurile mărunte din viaţă. (Ştiu, sună a slogan Osho, dar asta e.) Prietenii foarte apropiaţi ştiu că păstrez câteva lucruri de care să mă tem, că limitele sunt foarte importante pentru mine, la fel şi spaţiul personal. Sunt pasională, optimistă până la absurd, uneori, râd mult şi le sunt loială oamenilor în care cred.




2. Care e cel mai mare defect al tău?

Orgoliul.





3. De când eşti în atenţia publică, bănuiesc că şi atragi tot felul de ciudăţenii. Care a fost cel mai ciudat mesaj primit?

Au fost multe, dar nu am făcut niciodată un top. Cele mai frecvente sunt propunerile de colaborare venite din partea unor persoane care au descoperit „cu două ore în urmă” piaţa de carte şi autorii români.




4. Îţi laşi timp să scrii sau o faci pe ultima sută de metri?

Pe bune? Da! Îmi fac timp să scriu, îmi fac un plan de bătaie, îmi organizez orele pentru research într-un program strict. Şi după ce am făcut toate astea... scriu cartea cu două săptămâni înainte de termenul limită. Intenţia contează, nu?





5. La ce vârstă ai scris prima oară? Şi nu vorbim despre Abecedar.

Prin liceu am început să scriu „la liber”. Poezii. Inimi frânte, aripi frânte. Dacă stau să mă gândesc puţin, toate se „frângeau” la momentul ăla. Cred că toţi am trecut prin faza asta.




6. După părerea ta, există critică constructivă sau doar critică?

Critica este critică. Punct. Chestia aia cu „critica constructivă” este doar un ambalaj drăguţ în care cineva îţi oferă un dar otrăvit, mai altfel spus este dramul minim de diplomaţie admis. Este mai „elegant” să pozezi într-un critic binevoitor şi plin de intenţii nobile decât să îi spui omului/autorului că lucrarea este de nasoală rău.




7. Cum ştii că ţi-ai atins scopul şi cartea ta este ceea ce ai visat mereu?

Aşa cum bine ştii, eu scriu fantasy. Ei bine, în momentul în care cineva îmi spune ceva de genul „dragă Oana, eu nu citesc fantasy/nu este genul meu preferat/ mă feresc de astfel de cărţi, dar seria ta mi-a plăcut mult de tot” ştiu că mi-am atins scopul. (Nu că mi-aş fi propus să ating vreunul.)




8. La ce lucrezi acum?

La volumul al cincilea şi ultimul din serie. Pregătesc ceva - cred eu - spectaculos şi sper să reuşesc să vă surprind.




9. Omul din tine este acelaşi cu scriitorul din tine?

Bineînţeles. Nu te poţi scinda în două persoane diferite. Eşti acelaşi om. Râzi, mergi, scrii, te bucuri, te enervezi. Uneori îţi vine să smulgi pereţii, alteori ţopăi prin casă de fericire sau vorbeşti singur, imaginând replici acide. Dar eşti acelaşi.




10. Un mesaj pentru nemurire…pardon, pentru cititori!

Rămâneţi frumoşi!



Mulțumesc, Oana! Seria Nemuritor a fost publicată la Librex și o puteți achiziționa de aici!


16 comentarii:

  1. Ce interviu frumos! Felicitări la amândouă! Draga Oana ma bucur sa aud ca lucrezi la ultimul volum, pentru ca abia astept sa aflu cum se termină, chiar dacă îmi va fi dor de personaje. Apropo eu sunt una din acele persoane care nu prea citesc (pana la Ultimul viking citită anul trecut, nu cred ca am citit carti cu vampiri) fantasy si carti cu vampiri, dar citind cartea ta mi-a plăcut tare mult. Felicitări si mult succes în continuare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place interviul. Niște răspunsuri aparte, tipic Oana! 😁🌺 Felicitări, fetelor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos interviu! Felicitări, fetelor! 💖 💖

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari fetelor.Fiecare din noi ne-am inceput viata de cititor cu fantasy.Basmele,povestile nemuritoare sunt pline de lumi magice,fiinte supranaturale etc.Nu poti sa nu iubesti acest gen literar.Abia astept sa citesc si ultima parte a seriei.La fel ca si Oana si eu am fost atrasa de mitologia nordica.Totusi sunt curioasa de ceea ce va urma-O serie noua presupun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Fantastic, imi place enorm, mai ales finalul! Superb, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pentr interviu ,am aflat lucruri noi despre autoare.Multumim☺

    RăspundețiȘtergere
  7. Va pup si va multumesc! Si ii multumesc si Catalinei pentru interviu si interes :)Ramaneti frumoase!

    RăspundețiȘtergere