Caraval - Stephanie Garber - Recenzie



Cândva, demult, în ținutul magic al Caravalului, magia se împletea cu realitatea și dorințele se puteau îndeplini. 

Scarlett și Donatella au crescut fără mamă, după ce aceasta le-a părăsit fără nicio vorbă. Trăind cu un tată tiran, care le găsise punctul slab, pedepsind-o mereu pe sora nevinovată, pentru greșelile celeilalte, cele două tinere abia așteaptă să scape de el. Singura soluție ca ele să scape va fi căsătoria lui Scarlett. Din păcate însă, habar nu are ce o așteaptă, deoarece nici măcar nu îl cunoaște pe cel ce îi va fi soț.

Crescând cu poveștile bunicii despre magia Caravalului, Scarlett îi scrie în fiecare an lui Legend, stăpânul Caravalului, pentru a îi îndeplini Tellei dorința de a îi vedea pe cei mai mari magicieni. Când, într-un final a renunțat la idee, acesta îi răspunde, invitându-le pe cele două surori la jocul de anul acesta.

Scarlett știe că nu pot merge, cu nunta care se apropie și de frica tatălui său. Însă, Tella are curajul și nebunia necesare pentru a o răpi pe Scarlett, cu ajutorul lui Julian, în aparență un marinar. 

Ajunși pe tărâmul Caravalului, Scarlett află că jocul de anul acesta constă în a o găsi pe Tella, pe care Legend a reușit să o ascundă. Aceasta va trebui să facă față provocărilor, să găsească indicii, să știe să diferențieze realitatea de imaginație și să își păstreze mințile întregi sau sora ei va muri... 

Va reuși ea oare să găsească drumul spre Tella, cu magia la orice pas? Va afla tatăl ei unde sunt cele două fete? Cine este Julian și de ce o ajută pe Scarlett? Și, mai presus de toate, de ce începe să îl iubească, având în vedere că în curând se va căsători?

Cartea am primit-o ca și provocare în grupul nostru, la #alegecarteanumeluimeu. Recunosc, nu cred că aș fi citit-o prea curând, dacă nu era provocarea și aș fi pierdut o carte magică, care m-a ținut conectată și m-a făcut parte din poveste, cu fiecare pagină pe care am dat-o.

Etichete: , , ,