Mulți dintre voi mă cunoașteți deja și știți că prefer romanele. Însă, uneori accept câte o provocare și citesc și alte genuri. De data asta, vă vine sau nu să credeți, am citit o carte de eseuri. Nu aș putea citi prea des acest gen, dar a fost o carte interesantă.
Donquijotisme Antropolexice m-a intrigat întâi datorită titlului. Eram curioasă ce se ascunde în spate. Am descoperit o serie de eseuri, în care autorul tratează diferite probleme cu care se confruntă societatea noastră.
Indiferent că ne vorbește despre prietenie, civilizație, adevărul absolut sau inteligențe artificiale, despre timp, talent sau diferența dintre vârste, autorul o face cu pasiune.
Citind eseurile lui, ai tendința să analizezi și tu aspectele dezbătute de autor, uneori fiind de aceeași părere cu el, alteori
contrazicându-l, fiind sigur 100% că părerea ta e corectă. Mi-ar fi plăcut, de multe ori, să îl am în față, pentru a aprofunda unele subiecte.
Însă, ce mi-a plăcut mie cel mai mult la carte sunt cele două povești scurte, reinterpretări ale baladelor populare Monastirea Argeșului și Miorița. Deh, sunt o fană a ficțiunii, nu mă pot abține.
Mi-a plăcut mult imaginația de care a dat dovadă, pornind de la binecunoscutele balade și ajungând să creeze două povești la fel de frumoase, și cu totul originale.
Etichete: Colaboratori, Mircea Băduț, Recenzii
