Inocenții - Ioana Pârvulescu - Recenzie


Copilăria a fost și va fi mereu vârsta inocenței, vârsta la care îți poți lăsa imaginația să zboare, vârsta la care te poți bucura de lucrurile simple. Lumea copiilor este mai frumoasă, mai veselă, mai colorată, mai plină. 

Inocenții Ioanei Pârvulescu ne reamintește de copilărie, tocmai datorită faptului că e povestită din perspectiva unui copil, celui mai mic membru al casei de pe strada Maiakovski, din Brașov.

Ana locuiește acolo, împreună cu fratele și cei doi verișori, alături de adulții casei. Într-o perioadă în care tehnologia nu acaparase încă totul, în care copiii știau să se joace cât de ziua de lungă, în care până și obiectele aveau viața lor, cei 4 copii încearcă să înțeleagă oamenii și viața, trăind-o și bucurându-se de ea.

Pățaniile lor, povestite de Ana, adultul de acum, fetița de atunci, au un farmec aparte, farmecul copilăriei și al inocenței.  Amintirile nu sunt filtrate de vârstă, copilul din povestitor ieșind la suprafață, făcându-te să simți că iei și tu parte la jocurile lor, la vânătorile de comori, la isprăvile pe care încercau să le ascundă de părinți, la maturizarea treptată.

"Toți adulții casei spuneau că ești de atâtea ori om câte limbi străine știi, și toți erau de cel puțin trei-patru ori oameni, diferiți între ei, pentru că limbile știute erau diferite, dar româna, germana și maghiara apăreau în repertoriul tuturor. Socotit așa, casa noastră adăpostea vreo 30 de oameni."

Lumea văzută prin ochi de copil este spectaculoasă, în multe culori. Casa este și ea un personaj important în poveste, acea casă care i-a adăpostit, i-a ascuns privirilor curioase, a trăit odată cu ei. 

Mi-ar fi plăcut să fie mai multă acțiune, mai mult dialog, să îmi dau seama de caracterul personajelor mai mult din acțiune și mai puțin din descriere și povestire.

Mulțumesc, Libris! Cartea o puteți achiziționa de aici!

Etichete: , , , , ,